Presă

Cartea saraca sau ceea ce salveaza litera
   
Samuel TASTET

La ora la care orice comunicare trece fie prin telefon, prin sms sau prin e-mail, nu mai ramine practic loc pentru litera scrisa de mina.
Sint convins ca Le Livre pauvre/Cartea saraca nu s-a nascut din ideea ca manuscrisul unui poet trebuie conservat cu orice pret. Nu. Dar putem saluta totusi demersul lui Daniel Leuwers – initiatorul – tocmai pentru o astfel de idee.
Desigur ca mai exista si altele, bienvenues, dupa cum afirma cu patos prietenul meu Stefan Calarasanu.

Ma opresc asupra acestei ipoteze.
Cine n-a visat sa vada scrisul, semnatura, mizgalelile, stersaturile, ciornele unui autor indragit?
Nobody.
Toti sintem atrasi de document – de documentul unic. Visam la el ca la unica iubire? Desi Cartea saraca a fost conceputa in 7 exemplare realizate de mina unui poet si de cea a unui pictor – uneori poetul deseneaza si schiteaza el insusi – nu o putem considera un obiect bibliofil.
Raritatea ei – decurgind din numarul redus de exemplare – si libertatea ei de creatie, dincolo de orice constringere tipografica sau editoriala, deschide o perspectiva prea adesea uitata: aceea a inimii. A inimii care bate in ritmul timpului traversat de fluvii care spumega.
Ca si intilnirea cu sine, in lume.
Ca si litera care se intrupeaza in fiinta
Universul se pune oblic in miscare.

Ainsi, la rencontre de soi au monde.
Ainsi, la lettre qui prend corps en l’être.
L’univers bouge, en bandoulière.

 

Observatorul cultural